Demonstraţie pe bune
Autor: Bloganol
Designer: Brian Gardner
Categorie: Internet, Pagini persponale
Caracteristici: 3 coloane, adaptare Wordpress, Negru, Elegant, Magazin, Web 2.0, Coloane fixe
Descarcă fişierul aici!
Citeşte mai mult!
Template: Revolution Church
Citeşte mai mult!
Criza bărbiereşte veniturile bloggerilor cu până la 60%
Hehehe, sper ca nu şi-a imaginat cineva că o alternativă viabilă dacă ţi-a dat faliment dugheana e să-ţi deschizi blog şi să te muţi cu arme şi bagaje în spaţiul virtual. Nu, mai ales nu în vremurile astea. Bloggerii trăiesc din publicitate, şi printre primele venituri atinse de criză sunt tocmai cele din industria advertisingului. Aţi văzut cât ţine acum publicitatea la proteveu ? Păi înainte, la primul calup de publicitate al unui film cântăream temeinic dacă se merită să aştept în condiţiile în care oricum cei buni înving la final şi-şi adjudecă cele mai bune gagici, fie ei şi nişte hoţi-criminali-haiduci notorii, aşa că mă culcam. Acum mă scol tacticos de pe canapea, îmi fac un ceai instant, revin cu el fierbinte-fierbinte, şi gata, nu-i publicitatea ! N-aş vrea să mă cheme Adrian Sârbu pe vremurile astea...
Ca şi preacinstitul personaj citat mai sus, bloggerii trăiesc din banii pe care unii sunt dispuşi să-i dea ca să-şi promoveze junkurile. Nu-i o surpriză pentru nimeni că bugetele taie temeinic din cheltuielile de fantezie. Şi asta se vede la buzunar. În 2008 pe la început, înainte să se declanşeze criza, ştiam că la 1000 de vizitatori am cam 30 de click-uri, adică vreo 10 USD (cifrele ţin de anumite statistici ale blogurilor mele, avertizez că ar putea fi mai mari sau mai mici, de la caz la caz). Astăzi, la 4000 de vizitatori am cam 100 de click-uri, şi doar 5-10 USD. Bun, per total tot iese ceva, nu neg, şi încă suficient de mult încât să nu închid prăvălia. De fapt, chiar dacă ar mai scădea la jumătate, tot aş continua să-mi văd de treabă (tăiatul frunzelor la câini nu-i o ocupaţie lucrativă, garantez !) mergând pe principiul că e bine să rămâi în business, criza trece, unii bloggeri rămân, nu ?
De fapt, dacă pot face o recomandare, este chiar asta : să supravieţuim ! Nimeni nu poate avea pretenţia să se îmbogăţească în vremurile în care toată lumea sărăceşte (nu c-ar fi o idee rea, recunosc). O să se curăţe multă zgură cu criza asta, o să dispară multe mofturi. La urma urmei, poate fi şi ăsta un scop : să rămâi pe piaţă, aşteptând vremuri mai generoase.
Citeşte mai mult!
Bookblog.ro lansează secţiunea specială de Ştiinţe Umaniste şi Religie!
De ce? Fiindcă s-ar putea ca din cauza atâtor informaţii pe care le devorăm zi de zi să asimilăm fără a înţelege cu adevărat. Să uităm că undeva, în umbră, legi ascunse ale lumii funcţionează neîntrerupt. Deci, nu ne propunem să găzduim discuţii abstracte, să croşetăm teorii inutile, să rămânem cuminţi în perimetrul prejudecăţilor sau să oferim tratamente definitive, ci să generăm o întâlnire - oameni şi cărţi - în care să surprindem împreună din frumuseţea lumii de dincolo de ecranul televizorului…
Citiţi-ne aici – www.bookblog.ro/stiinte-umaniste-religie/.
În fiecare zi, începând cu 1 noiembrie.
Citeşte mai mult!
Blogspot oferă condimente gratuite pentru blogul tău
Poate ai remarcat deja, după ce postezi câte o dumă prin blogurile tale de pe blogspot, că apare uneori un butonaş curios, cu un mesaj atrăgător (doar n-avea să zic fugăritor):
Cuuum, nu vezi? Bun, reiau poza, decupând detaliul esenţial, special pentru ochelarişti ca tine :-)
Despre gadgeturile de la Google, unul mai fain şi mai inutil ca celelalte, am mai vorbit aici, dar dacă tot suntem la aparat, ia-n să dăm click, în căutare de noutăţi geniale, nu? Deci, ingheigi!
După clickuire, constat că un vis mai vechi derivat din visul mai vechi al uneia dintre prietenele mele s-a realizat: un tutorial visual despre gadgeturi. De departe, prietena mea ţintise mai sus: după ce pusese mânuţa pe o documentaţie despre Windows 98 publicată, parcă, de Microinformatica, luase decizia să aştepte un film du acelaşi subiect arzător, documentaţia fiind, pare-se, mult prea dură pentru nervii ei. Între timp s-a rezolvat, Win98 a ieşit din uz, şi se aşteaptă cu inima la gură să se întâmple acelaşi lucru despre toate versiunile de vindoze din toate timpurile.
Iată şi filmuleţul:
Şi dacă tot am vorbit despre gadgeturile Google, să mai dăm o raită, ca să vedem cum se prezintă situaţia. Pagina este, ca de obicei, la locul ei :-) E bine de observat că sunt grupate pe câteva categorii:
Ia să dă o raită printre ele, poate ne face ceva cu ochiul pentru blogurile din dotare (tocmai asta e jmecheria cu gadgeturile în general, şi cu cele Google în special: nu-ţi trebuie niciunul, dar dacă tot te-ai pomenit că n-ai ce face într-o sâmbătă după-amiaza plictisitoare, ce-ar fi să te duci să de joci cu ele, că tot sunt gratuite?).
Bun. Deci la Ştiri nu mă uit, că toate-s vechi din primele 5 minute, şi chestia asta mă sufocă, la Finanţe nici nu bag geana, că iar dau de criza bancară mondială, şi risc să mă disper ca prostul, partea de Distracţie şi jocuri o las pentru prepuberi/postpuberi, Sport fac în fiecare seară alergând de nebun prin cartier, iar în materie de Stil de viaţă, să n-am stil dacă mă învaţă pe mine asta un gadget. Rămân: Instrumente, Comunicaţii, Google şi Tehnologie. Să vedem ce pică.
Pentru blogul Introducere la Islam am găsit un calendar islamic, pe care l-am căutat cu find, altfel ar fi trebuit să răsfoiesc vreo 5000 de gadgeturi, ceea ce e mult şi pentru o după-amiază generoasă de sâmbătă:
Căutarea mi-a oferit vreo 7 răspunsuri, dintre care 4 erau cam ce căutam lor. L-am ales pe acesta:
După o scurtă operaţiune de customizare, iată rezultatul final, amplasat pe pagină:
Pentru Le Professeur de Français am găsit un webcam îndreptat spre Turnul Eiffel, absolut emoţionant, nu? :-)
Pentru Traducători autorizaţi n-am făcut fatidica eroare să amplasez vreun gadget pentru traducere furnizat de-alde Google sau Babelfish de care se bucură toţi ciumpalacii de pe net, pentru că ştiu câte parale fac, şi nu-mi faultez singur proiectele, îi las pe alţii mai buni ca mine să se ocup de activitatea asta :-)
Eram pe punctul să mă îndrăgostesc de un C.S. Lewis quotes, când colo, ce zăresc:
Ţin foarte mult la C.S. Lewis, dar zic totuşi că în combinaţie cu Adsense şi nu-ştiu-ce-jeg duce la diaree, părerea mea! Acest post se opreşte aici. Nimic nu se compară cu plăcerea de a descoperi tu însuţi un gadget care să ţi se potrivească. Ba că da: un ceas petrecut într-un supermarket, printre rafturile-cu-lucruri-inutile-pe-care-nu-te-înduri-să-le-laşi-pentru-că-sunt-la-reducere :-)
Citeşte mai mult!
Cum să faci un serviciu gratuit pentru vizitatorii tăi şi să-ţi dublezi traficul
Poate părea bizar ceea ce spun, dar caracteristica cea mai importantă a internetului este relativa lui gratuitate. Suntem atât de obişnuiţi cu ea încât nici nu ne mai impresionează prea tare, o considerăm ca fiind ceva împlicit acestui mediu. În numele ei însă suntem frustraţi atunci când anumite servicii/baze de date cer un abonament. Acum a venit însă rândul tău să contribui la această trăsătură. În linii mari, demersul nu este diferit de gestul de a ajuta o bătrânică să treacă strada. Lucru care, vei fi de acord cu mine, dacă nu e comis cumva împotriva dorinţei bătrânicii, face viaţa mai frumoasă. Atunci când pe internet cineva face un blog important şi decide, în ciuda acestei importanţe să-l păstreze gratuit, o mulţime de bătrânele trec strada ca rachetele, spre disperarea şoferilor prinşi iremediabil în trafic.
Ei bine, află că şi pentru a face un serviciu gratuit prin intermediul unui blog trebuie să respecţi unele repere de bază. Înainte de a anunţa anumite principii care mi se par importante, vom analiza cazul concret al promovării prin serviciu gratuit a blogului Traducători autorizaţi. Trebuie spus că am iniţiat acest proiect într-un moment de fantezie internautică, fără să ştiu prea bine ce vreau să obţin cu el, fără o ţintă prea precisă, şi marea mea mirare în ceea ce-l priveşte este cum de a supravieţuit momentelor în care şterg frenetic din bloguri, promiţând să nu mai pierd vremea cu aşa ceva.
Ideea iniţială care a precedat Traducătorii autorizaţi a fost aceea a unor glosare terminologice speciale, eu fiind traducător şi mâncându-mi multe ceasuri cu dicţionarele în mână (sau la cursor, dacă vorbim de excelentele dicţionare on-line), încercând să transpun dintr-o limbă în alta: documente juridice şi bancare, foi medicale, documente şcolare şi multe alea-alea. Atunci când nu traduc presă pentru Palestina, lacrima mea sau Media gnostic şi metafizică pentru Projet René Guénon.
Dacă există bloguri de nişă, atunci Traducători autorizaţi respecta iniţial riguros definiţia: se adreseaza unui public foarte restrâns (colegii traducători), pentru care vehiculeaza o informaţie cu aplicabilitate limitată. Cel puţin aşa am crezut multă vreme. În plus, alternativele la acest blog sunt reduse la număr. Există însă anumite probleme legate de acest tip de proiect, cea mai importantă fiind, uneori, “subţirimea” traficului. Luni de zile însă nu m-a preocupat acest subiect, şi nici acum, când experimentul pe care îl voi descrie în continuare este în plină desfăşurare, traficul nu reprezintă ceva crucial.
În timpul verii lui 2008 s-a petrecut însă o chestie interesantă: am fost sunat de mai multe ori pentru a traduce documente pornind tocmai de la o ofertă făcută publică prin intermediul acestui blog. Partea surprinzătoare este aceea că nu eram contactat de către potenţiali clienţi din oraşul meu, ci de unii de la sute de km depărtare. Desigur, postul respectiv menţiona localitatea, însă într-un loc în care vizibilitatea era destul de redusă. După câteva telefoane am priceput că nimeni nu are răbdare să citească până la capăt o ofertă, fie ea şi una de care are imperios nevoie. Am modificat-o scriind localitatea în subject, şi telefoanele din afară au încetat. Atunci mi-a venit ideea: ce-ar fi dacă cei care caută un traducător l-ar găsi pe blogul meu? Cum ar fi ca vizitatorii să nu mai fie doar traducători, ci şi consumatori de traduceri? În punctul acela s-a născut ceea ce azi este un serviciu gratuit adresat, virtual, tuturor traducătorilor din România, autorizaţi de Ministerul Justiţiei sau atestaţi de Ministerul Culturii. Zilnic primesc în e-mail cereri de introduceri în noua bază de date de pe Traducători autorizaţi. Ezit între a explica pe larg de ce am făcut-o şi a preciza cum anume am procedat. Gata, nu mai ezit: începem cu procedura.
Iniţial am conceput un text în care am formulat oferta ca atare. Apoi l-am difuzat pe grupul yahoo tineritraducatori şi pe grupul google Clubul-Traducatorilor. Împreună, cam 1.300 de membri, dar cum unii sunt prezenţi pe ambele, să zicem că vorbim cam de 1.000. Ministerul Justiţiei a autorizat cam 25.000 de oameni, la care se pot adăuga cam tot pe atâţia cu atestate pe diverse nivele de limbă eliberate de Ministerul Culturii. Scriptic, am avea cam 50.000 de traducători recunoscuţi în România, însă în opinia mea doar o fracţie redusă dintre aceştia sunt activi, iar şi mai puţini sunt cei dedicaţi complet acestei meserii. Poate 4-5.000 de oameni investesc o parte din timpul lor zilnic transpunerii unui text dintr-o limbă în alta. Pentru ei am difuzat mesajul următor:
Vara asta am fost sunat de multe ori pornind de la o oferta de traduceri postata on-line. Asa ca mi-a venit ideea sa ofer tuturor colegilor mei aceeasi sansa. Trimite un CV si/sau o oferta de traduceri COMPLET PERSONALIZATA si o voi prelua CU TITLU GRATUIT pe acest blog.
Aceasta oferta NU se adreseaza birourilor de traduceri sau intermediarilor de pe piata de traduceri. Ea are o valabilitate de 12 luni din momentul subscrierii si vizeaza traducatorii autorizati de Ministerul Justitiei sau cu atestat de la Ministerul Culturii.
Un simplu mail la riliescu2000@gmail.com este suficient.
Mesajul de mai sus l-am făcut pachet şi l-am trimis pe cele două grupuri, după cum ziceam. Credeţi cumva că cei 1.000-1.3000 dintre colegi m-au sufocat sub un maldăr de siviuri şi oferte? Nope. Doar 3-4 în prima săptămână. Atât. În momentul acela am luat textul şi l-am afişat într-un punct foarte vizibil al blogului (dreapta sus, practic este locul de impact maxim). Arată cam aşa:
A fost un pas înainte, iar tenacitatea a fost răsplătită cu noi mail-uri de la colegi. Credeţi că m-am oprit aici? Tu ce faci când vrei să ajuţi o bătrânică să ceară strada şi ea te bate cu aparatul ei auditiv între ochi? Ei bine, în astfel de situaţii eu explic. Drept care am redactat textul următor:
Probabil că ai remarcat în urmă cu câteva zile oportunitatea de a te face cunoscut online prin intermediul unui blog. Probabil că ţi-ai zis: de ce aş pierde timpul cu asta? Am să-ţi spun acum că a fi pe internet, pe un blog Google friendly, este echivalentul informatic al unei plăcuţe de bronz amplasate într-un loc cu afluenţă de trecători maximă. Cum aşa?
Cheia este sintagma blog Google friendly. Atunci când am iniţiat Traducători autorizaţi ştiam foarte puţine despre SEO (Search Engine Optimization), numai că fiind implicat în câteva proiecte informatice pentru care succesul de trafic era imperios necesar, am învăţat şi am implementat inevitabil anumite trucuri pe care nu le voi descrie aici, prin intermediul cărora am “deschis” accesul acestui motor de căutare la fiecare dintre articolele blogului.
Atunci când un traducător face apel la oferta de publicitate gratuită despre care vorbim, el creează până la urmă un fişier unic pe blog, care primeşte o adresă de internet unică. Având Page Rank 3/10, proiectul Traducători autorizaţi este vizitat cam la 14 zile de un micuţ roboţel informatic a cărui menire este să colecteze aceste adrese de internet şi să le investigheze conţinutul în funcţie de anumite cuvinte-cheie. Atunci când cineva caută folosind www.google.ro un string de genul “traducători autorizaţi”, el găseşte blogul-gazdă pe poziţia 3, după cele 2 poziţii plătite, lista de traducători a Ministerului Justiţiei şi forumul de pe 3xforum. Adică în prima pagină. Practic, cine caută traducători autorizaţi nu are cum să ne rateze, şi dacă găseşte ceea ce îi oferim, va reveni şi va spune şi altora despre baza de oferte care începe să se contureze.
Un detaliu foarte interesant este că nu doar blogul în sine poate fi găsit, ci şi fiecare ofertă pusă de un traducător în parte. Să presupunem că cineva caută “traducători autorizaţi Satu Mare” (anunţ postat pe 27 august, deci în urmă cu 12 zile). Apare în google la poziţia 1. Sau “traduceri autorizate engleză Maramureş”. Apare în google la poziţia 6 (deci tot în prima pagină). Dacă apari în google pe primele 2 pagini se cheamă că beneficiezi de o platformă google friendly, iar eficienţa efortului de publicitate este maximă.
Sperând că am fost cu mult mai explicit decât atunci când am formulat oferta propriu-zisă, menţionez încă o dată că ea este adresată traducătorilor autorizaţi de Ministerul Justiţiei sau cu atestat de la Ministerul Culturii, că este gratuită şi are o valabilitate de 12 luni din momentul subscrierii.
Având acum ceva experienţă în serviciul gratuit, l-am postat concomitent pe cele două grupuri şi pe blog, după care am scos un link pe care l-am postat vizibil pe coloana din dreapta, taman sub oferta în sine, ca să aibă omul detaliile fără să scotocească după ele:
Care sunt deci cheile exerciţiului? Eu zic că putem vorbi despre trei trăsături: tenacitate, redundanţă şi inventivitate. Nu ajunge să ai intenţii bune, trebuie să ştii şi cum să ţi le promovezi. Nu-i suficient să vrei să ajuţi, dacă nu faci vizibilă această dorinţă. Nu izbuteşti dacă nu apelezi la mai multe metode pentru a face asta. Ai să mă întrebi acum: de ce să fac mai degrabă un serviciu gratuit decât să pun, iaca na!, parolă la blog şi să le cer cartea de credit la vizitatori ca să le percep un abonament. Eu cred că în anumite condiţii disperate se poate face şi asta, dar numai cu condiţia să poţi afişa, habar n-am, combinaţiile câştigătoare la extragerea loto de luna viitoare? Mă rog, am zis şi eu aşa :-)
Rămăsesem dator cu explicaţia de ce-ului. La ce bun să faci aşa ceva? De ce să ajuţi concurenţa? – sunt nişte întrebări legitime. Lucrurile sunt destul de simple. Făcând un serviciu gratuit, apar nişte efecte secundare deloc neglijabile. În primul rând, şi asta este vital pe internet, unii oameni află că exişti, lucru pentru care vedetele plătesc bani grei. La mine a fost vorba doar de câteva minute de lucru per beneficiar, mai puţin de 3-4 ore până acum per total. Şi sunt dispus s-o fac în continuare pe termen nedefinit. În al doilea rând, odată pornit pe drumul acesta, deschizi nişte posibilităţi care până atunci nu existau nici măcar în potenţialitate. În cazul concret al Traducătorilor autorizaţi, un coleg specializat pe limba suedeză mi-a propus să-i găzduiesc nişte breviare terminologice. Omul e revoltat de faptul că acestea se găsesc pe site-uri plătite, şi a decis să le facă publice pe cele personale, cu titlu gratuit. Atunci când am decis să-mi promovez colegii, n-am anticipat această surpriză plăcută. Şi nu ştiu de ce, cred că altele sunt pe cale să apară. Nu-i rău, nu?
Articole conexe:
Cum să te joci cu diverse widgeturi, gadgeturile de la Google şi alte năzdrăvănii (I)
Cele 9 calităţi ale bloggerului de succes
32 de metode simple prin care să-ţi faci blogul mai prietenos
Directoare pentru bloguri şi RSS
Citeşte mai mult!
O listă foarte elaborată a blogurilor româneşti
Zilele trecute, vizitând Mutuo Fulcimur, un blog la care ţin foarte mult, şi unde este imposibil să nu găseşti ceva interesant, care pe deasupra riscă să-ţi şi placă foarte mult, dau de o listă de bloguri de se sperie scrollul. Postul (de mare succes!) în care era inserată este o glumă SEO, înţesată cu cuvinte-cheie şi linkuri. Sunt gata să pariez că gestul acesta inspirat îi va aduce lui Radu Gonciar o tonă de vizitatori la hectar de dimineaţa până la apusul soarelui şi retur :-)
Partea frumoasă şi interesantă este însă lista, la care cineva trebuie să fi lucrat foarte mult, şi care merită pigulită blog cu blog, în căutare de oameni cu care rezonăm. Au ba.
Citeşte mai mult!
Cum să foloseşti scroll-ul în cadrul widget-urilor sau a listelor de link-uri
Tutorialul acesta s-a născut dintr-o nevoie concretă: pe unul dintre blogurile mele am pus în urmă cu vreun an două oferte ale unor traducători autorizaţi. Cum anul acesta am remarcat un trend deloc neglijabil al căutărilor de traducători direct pe Google, m-am gândit să ofertez spaţiu informatic şi pentru alţi colegi din breaslă, deocamdată gratuit. Iar pentru că desenele animate trebuie să fie şi ele utile la ceva, mi-am imaginat cum ar arăta cele două linkuri existente deja multiplicate cu 100:
Moartea căprioarei, nu? Fiind clar că ceea ce poţi face cu 2-10 linkuri nu merge onorabil cu mai multe, m-am gândit automat la un scroll care să limiteze vizual câmpul. Şi pentru că oamenii nu citesc tot (lucru de principiu), chestie pe care am constatat-o vara asta când cele două colege clujene au fost sunate de potenţiali clienţi din Bucureşti, am decis să introduc repartiţia pe judeţe eu însumi, ca să evit în felul acesta minutele pe celular consumate aiurea. Aşadar, am nevoie de un pătrăţel în care să includ linkuri către fişiere cu toate judeţele ţării noastre, başca municipiul Bucale. Cum numărul lor rămâne în continuare semnificativ, asociez un scroll.
Este bine de ştiut că atunci când conţinutul depăşeşte o anume înălţime sau lărgime presetată, poate apărea un scroll vertical sau orizontal care le va permite vizitatorilor (unici!) să vizualizeze conţinutul care depăşeşte plapuma. Pentru a face aceasta, se utilizează proprietatea overflow cu care se creează scroll-uri direct în template. Există mai multe valori care îi pot fi atribuite, dar nu toate sunt utile pentru ceea ce ne dorim noi acum. Să vedem câteva:
1. overflow:visible
Aceasta este valoarea implicită. Conţinutul este redat fie în afara câmpului, fie dimensiunile spaţiului alocat sunt mărite pentru a se include conţinutul suplimentar.
2. overflow:hidden
Aici e şi mai ciobănesc: conţinutul suplimentar este tăiat şi nu apare nici un scroll. Nu ştiu de ce m-am mai complicat să arăt că acest paramentru există. Cred că am fost tentat să fac paradă de erudiţie :-)
3. overflow:scroll
Conţinutul este ascuns, dar apare un scroll lateral. Aş zice bingo!
4. overflow:auto
Chestia asta e bingo la pătrat. Practic, i se spune browserului să arate un scroll numai dacă este nevoie, adică numai dacă suntem în situaţia în care conţinutul sare de dimensiune atribuite.
Acum, că ştim cum lucrează codul, putem să-l introducem (sau să-l implementăm, dacă este vorba despre blogul unui om politic, care după cum se ştie nu introduce, ci implementează) taman în template, atenţie: nu uita să salvezi o copie dacă ştii că-ţi pică des curentul când te joci de-a blogmasterul. Nu pomenesc de situaţia în care eşti puţin mai afon la din astea, e de la sine înţeles că tu fiind tu, nu se poate să fii tâmpit. Ăăăă, afon am vrut să zic.
S-o luăm metodic, cum i-ar place unui pastor metodist. Întâi vom trata situaţia în care introduci scroll pentru toate widgeturile; apoi scroll pentru widget-urile dintr-o singură coloană; apoi scroll pentru un singur widget; apoi scroll pentru toate widget-urile cu excepţia unuia. În cele din urmă, situaţia care ne interesează îndeosebi, scroll pentru colecţia de linkuri cu numele judeţelor şi a capitalei. Fain, nu?
Scroll pentru toate widget-urile
Intri vânjos la Aspect, apoi dai click pe Editaţi HTML. Nu-ţi arăt cum se face, sper că ştii deja. Caută acum /* Sidebar Content */. Bagă acum codul următor:
/* Sidebar Content */
.sidebar .widget{
height:200px;
overflow:auto;
}
Iar rezultatul este, după cum se poate vedea:
În exemplul acesta, s-a apelat la înălţimea de 200 pixeli. Fireşte, dacă tu ai o problemă cu dimensiunea asta, poţi seta 199 sau 201, e blogul tău, nu mă bag. Acum, fii antenă la situaţia în care ai pe laterale reclame de la Google Adsense, pentru că este împotriva regulilor de utilizare de la Adsense să te apuci să bagi scroll-uri pe munca lor.
Scroll la widget-urile de pe o singură coloană
Hai să presupunem că pohta ce-ai pohtit e să ai o coloană aşa şi una aşa şi pe dincolo. Este foarte util mai ales dacă mergi pe ideea să amplasezi reclamele de la Google Adsense pe o coloană, şi widget-urile pe cealaltă coloană. Se presupune că în mijloc nu trebuie să-ţi spun ce ai de făcut, bagi texte, muzică, poze şi alea-alea. Mai ales alea-alea. În cazul acesta, bagi în codul de la template ceva de genul:
/* Sidebar Content */
#newsidebar .widget{
height:200px;
overflow:auto;
}
Sau:
/* Sidebar Content */
#sidebar .widget{
height:200px;
overflow:auto;
}
în funcţie de care coloană doreşti s-o vezi mai fistichie. Nu uita de fiecare dată să salvezi template-ul şi să bagi un refresh la vizualizarea blogului.
Scroll pentru un singur widget
Să zicem că te-a pălit inspiraţia să bagi scroll doar pentru o singură plezneală de la tine de pe blog. De ce nu? (logic se poate întreba şi de ce da?, numai că nu se obişnuieşte). Ca să faci minunea asta trebuie să cunoşti ID-ul widgetului tău, şi, crede-mă, e la fel de simplu să afli asta pe cât îi este lu’ nenea miliţianu’ să-ţi ceară ţie buletinul. Dă o geană pe template, şi ai să vezi acolo o măţăraie de genul:
Aici sunt ID-urile widget-urilor tale. N-ai decât să alegi unul dintre ele, să zicem Label 1. Vom avea un cod de tipul următor:
/* Sidebar Content */
#Label1{
height:200px;
overflow:auto;
}
Iar rezultatul este:
Pe ăsta chiar îl las pe blog, că prea multe etichete apăruseră.
Scrollbar la toate widget-urile mai puţin unul
Se poate şi asta, cum să nu se poată. Varianta cea mai optimistă am auzit-o de la un specialist în amenajări interioare: totul se poate. După care mi-a făcut harcea-parcea din casă, un an mai târziu a trebuit să chem pe cineva mai puţin optimist, dar mai priceput. Aşa cum am zis deja, widget-ul furnizat de Google Adsense nu trebuie “îmbunătăţit” cu un scroll, dar restul sunt fără interdicţii. Poţi seta deci o valoare mai mare special pentru el:
/* Sidebar Content */
#AdSense1{
height:600px;
}
În vreme ce pentru celelalte laşi valoarea clasică de 200 pixeli.
Şi acum ajungem la problema noastră, cea cu care am început acest tutorial. Mergem fain frumos pe blogul Traducători autorizaţi şi definim o listă de linkuri cu toate judeţele României. Aaa, plus Bucale. După ce am făcut lista respectivă, şi am văzut că ID-ul widget-ului este LinkList5, construiesc codul care trebuie introdus în template:
/* Sidebar Content */
#LinkList5 ul{
height:200px;
overflow:auto;
}
Iar rezultatul este:
Înainte de a încheia acest tutorial, mi-a mai venit o idee. Ce-ar fi să pun imediat sub lista traducătorilor autorizaţi oferta pe care am lansat-o deja şi am încercat s-o popularizez pe două grupuri yahoo? Mnoa? Că doar unii au citit, alţii nu, dar siguri vor veni şi confraţi direct pe blog. Şi-i păcat să nu priceapă ce fac eu acolo.
Pentru jmecheria asta trebuie definită o clasă de tipul următor:
/* Sidebar Content */
.scrollingtext {
height:200px;
width:200px;
border:0;
overflow:auto;
}
Am specificat astfel că orice text afişat pe o coloană va primi automat un scroll dacă depăşeşte dimensiunea de 200 pixeli x 200 pixeli. Cum ziceam şi mai sus, dacă ai o problemă cu 200, poţi pune 199 sau 201, treaba ta, nu mă bag.
Acum uite textul:
Promovează-te online ca traducător autorizat
Vara asta am fost sunat de multe ori pornind de la o oferta de traduceri postata on-line. Asa ca mi-a venit ideea sa ofer tuturor colegilor mei aceeasi sansa. Trimite un CV si/sau o oferta de traduceri COMPLET PERSONALIZATA si o voi prelua CU TITLU GRATUIT pe acest blog.
Aceasta oferta NU se adreseaza birourilor de traduceri sau intermediarilor de pe piata de traduceri. Ea are o valabilitate de 12 luni din momentul subscrierii si vizeaza traducatorii autorizati de Ministerul Justitiei sau cu atestat de la Ministerul Culturii.
Acest text trebuie introdus ca HTML între tagurile următoare:
<div class="scrollingtext">TEXT</div>
Iar rezultatul este:
Citeşte mai mult!
Câteva lucruri pe care ar trebui să le ştii despre Paypal
Toată lumea are o idee, fie şi una vagă, despre serviciul internautic Paypal. Send money, money transfer, zic şi ei. Sunt, aş zice eu, un furnizor de conturi bancare virtuale, o afacere cât se poate de utilă, judecând după amploarea şi faima pe care o are. La fel de celebri ca eBay, partenerul lor nr. 1, îşi vor păstra fără îndoială întâietatea până când Google va crea propriul serviciu de transferuri on-line (am mai zis undeva că nu-mi place tendinţa din ce în ce mai accentuată pe care o are Google de a fi ăl mai prima în toate cele? nuuu? bun, atunci zic).
De ce ai nevoie de Paypal? Pentru securitatea plăţilor tale on-line. Realitatea este că se petrec lucruri halucinante pe aşa-zisele pagini securizate puse la punct de unii furnizori de servicii/mărfuri pe internet. Am auzit de la cineva, care în mod cert nu era beat, că într-o zi a vrut să-şi cumpere un bilet de la o companie de aviaţie şi a început să-şi dea palme în momentul în care a văzut că aplicaţia lui este completată de către cineva aflat, cel mai probabil, la un alt terminal, cine ştie unde în lumea asta lată (ba poate lungă). Nu mai discutăm de situaţiile în care un hacker te tentează să completezi un formular cu detaliile confidenţiale ale cărţii tale de credit, tu decizi dacă-ţi place adrenalina sau nu. Paypal îţi oferă posibilitatea să ai acces la chestiile astea fără să rişti, alimentându-ţi contul şi plătind prin contul virtual. Pare simplu, nu? Şi poate chiar este. Numai că eu cumpăr numai de pe Amazon şi Fnac, două supermagazine care nu lucrează cu Paypal, nu mă întrebaţi de ce, mister total.
Ca să-ţi faci cont pe Paypal, ori e imposibil, ori e foarte simplu. Cândva era imposibil pentru români, pentru că ţara noastră nu făcea parte din lista celor acceptate. Acum suntem şi noi în listă, deci e foarte simplu. Mare grijă la detalii, dacă te cheamă Gicu Purcicu, încearcă să nu greşeşti când completezi căsuţele, iar dacă Gicu e alintul mamei, şi în acte e de fapt Georgicu, e preferabil să mergi pe mâna celor ce-au emis cartea de identitate. Nu că nu se poate modifica mai târziu, dar e catastrofă să încerci să comunici de la om la Paypal, îţi povestesc mai la vale.
După ce-ţi faci cont ca tot omul, urmează să te autentifici. Filosofia acestui serviciu este aceea că dacă ai o carte de credit sau de debit emisă pe numele tău de o bancă din lumea aceasta, atunci sunt dispuşi să aibă încredere în identitatea confirmată de entitatea bancară respectivă. Pentru aceasta, ţi se va cere să furnizezi date privind un card. Sunt agreate: VISA, MASTERCARD, DISCOVER şi AMERICAN EXPRESS. Aici, eu personal am patinat în pilaf de mi-a venit amar, pentru că am încercat la început cu două carduri VISA ELECTRON, chestie care pare să fie soră cu VISA, dar de fapt sunt una la hăisa şi una la ceala. E bine de ştiut, şi până nu m-a depanat cineva care se pricepe bine la carduri eu n-am înţeles, VISA şi VISA ELECTRON sunt două carduri diferite, ultimul este foarte răspândit în România şi are avantajele lui, dar Paypal nu vrea să-l ia în seamă. Şi cică multe companii mari nu acceptă plăţi prin internet cu un VISA ELECTRON.
O chestie puţin cam perversă mi s-a părut aceea că, dintre toate cardurile agreate pentru autentificare, doar unul este considerat potrivit pentru retragere fonduri, şi anume VISA. Chestia asta e destul de stânjenitoare dacă eşti fan MASTERCARD, pentru că te obligă să-ţi diversifici paleta de dotări bancare, dar Paypal fiind un serviciu dedicat în special cumpărăturilor on-line, trebuie să le fi părut creatorilor lui cu totul secundară. Nimic nefiind perfect, nici măcar limitarea asta nu e consecventă, pentru că totuşi, dacă de exemplu fondurile tale sunt în USD şi cardul este ataşat unui cont în EURO, serviciul Paypal este destul de giugiuc să-ţi facă el conversia, de aşa manieră încât nu te trezeşti cu un schimb valutar făcut de bancă, sau cu invitaţia să vii să-ţi deschizi şi un cont în USD. Eu m-am autentificat până la urmă cu un card de debit în EURO, şi de fiecare dată când am transferat banii a mers brici. Nu sunt în măsură să spun cum ar reacţiona Paypal cu un card VISA în lei, adică dacă s-ar face conversia dintr-o altă monedă, n-am încercat, dar sunt curios dacă cineva face asta.
Acum, hai să vedem în mod practic cum se face un transfer, nu de alta dar lipsesc pozele pe aici, şi tutorialul fără imagini e ca nunta fără caterincă, vorba românului. Se dă suma următoare:
După cum se poate vedea, suma este exprimată şi în USD, şi în EURO. Depunerea a fost făcută iniţial în USD, de către Text Link Ads, pentru nişte linkuri găzduite pe blogul 10 Academic Resources. Acum o voi transfera pe cardul meu în EURO. De debit. N-am card de credit, pentru că e o invenţie enervantă: întâi că e cel mai scump împrumut existent pe piaţă, apoi dacă ai nevoie de un credit pentru o chestie anume, cardul nu e considerat drept împrumut virtual (ceea ce şi este) ci drept împrumut real (ceea ce poate fi). Nu, mulţumesc, îmi ajung cărţile de debit, adică acelea în care eu bag banul, eu în scot, ca în vremurile în care lumea încă nu înnebunise să cheltuiască ceea ce nu are.
Aşa că dăm click prieteneşte pe linkul Withdraw, situat stânga sus:
Acum, apar două posibilităţi: să transferi banii într-o bancă americană, chestie care e moka, apoi să transferi banii pe un card aflat oriunde în lume, lucru care face 2 EURO. Optez pentru a doua variantă, neavând timp să mă reped până la o filială americană a vreunei bănci să-mi scot banii. Plus că de bilete de avion la 1,99 EURO încă n-am auzit (preţuind timpul până ma trabalez la avion şi retur la 1 eurocent, sunt gigel!).
Deci clickul aferent.
Acum, băieţii îmi arată câţi dulăi am în cont, şi ma întreaba lejer cât cărăbănesc în jeb. Pentru cine nu ştie, jebul este un regionalism din Ardeal pentru “haină bărbătească cu buzunare”.
Decid să-mi înnobilez jebul cu vreo 75 de EURO, şi ca să fiu exact apelez la cotaţiile pe care tot Paypal le oferă (click Currency Converter). Completez cu 115 în câmpul pentru USD (mai las ceva de sămânţă şi la Paypal, să nu spună că-s ţăran):
Apăs pe butonul Calculate. Rezultatul este afişat în câmpul de mai jos:
Bun. Acum că sunt mulţumit de sumă, visând totuşi la vremurile când USD-ul era mai băţos ca EURO (ce vremuri, dom’le, ce vremuri!), completez căsuţa cu suma de transferat:
Butonul Continue, click ciobănesc. Băieţii de la Paypal afişează acum operaţiunea care va avea loc, şi pe care trebuie s-o confirm:
Confirm. Gata, treaba-i în proces:
Acum, că ai văzut că sistemul funcţionează, hai să-ţi mai arăt câteva trucuri oferite de Paypal şi pe care le poţi integra blogului tău, la o adică. Să presupunem că ai găsit o soluţie genială de făcut bani on-line şi vrei s-o vinzi tuturor, ca să facă şi ei bani on-line, nu numai tu. Sigur că lumea va aprecia altruismul situaţiei, şi te vor binecuvânta la o bere cu amicii, dar tu vrei să faci un EURO cinstit pe deasupra binecuvântărilor. Logic. Şi aici intervine Paypal, prin intermediul căruia oamenii îţi pot trimite caşcavalul, după cum spuneam în introducerea la acest tutorial. Mergi la secţiunea Merchants şi construieşti mesajul din spatele unui buton de genul:
Sau, să zicem, te pregăteşti să organizezi prin intermediul blogului tău o prosperă cerşetorie on-line, chestie care mie mi se pare de un bun simţ elementar: n-ai nimic de oferit, ai totul de cerut. Bun. Paypal e făcut să te ajute. Comiţi textul în care explici natura demersului, şi dedesubt, ca să se vadă că la tine între gând şi faptă nu este nici un clivaj, lipeşti butonul:
Când se strânge prima sumă mai dodoloaţă, reiei lectura acestui tutorial ca să vezi cum o transferi în cadrul tău. De debit sau de credit.
Citeşte mai mult!
Cum se poate rezolva problema incompatibilităţilor între browserele web
Nu de puţine ori, implementând diferite template-uri pe bloguri, colegii cu care desfăşor diferite proiecte (cum ar fi blogurile 101 Global Jobs: Freshers, Teaching-Research, IT-Software, Sport-Tourism, Business, Healthcare, Finance, Engineering, Legal NGO Government mi-au atras atenţia asupra erorilor de vizualizare din diferite browsere. Eu folosesc Windows XP cu IE 7.0, însă unii dintre colaboratorii mei au Vista cu Firefox, sau XP cu Mozilla. De aici diferite buguri, ba că se suprapun diferite elemente, ba că eu nu văd diacriticile procesoarelor de texte din Vista, ba că nu se vede din blog decât header-ul... mă rog, tot soiul de buclucuri.
Şi stai, şi caută, şi aplică tot soiul de soluţii parohiale, şi enervează-te, şi renunţă să te enervezi de la o vreme, dar implicit renunţă la utilizatorii care nu te pot “vedea”. Azi am constatat că problema se poate rezolva frumuşel, fără bătaie de cap, tăind chirurgical dilema-n două. Poza, vă rog:
Am pescuit-o încercând să accesez acest blog, ca să văz de căuta acolo un link spre blogul meu, Traducători autorizaţi. Eu fiind pe IE, cum ziceam mai sus, nu m-am “calificat”. Nefiind suficient de “bun”, n-am putut intra, dar partea impresionantă a ideii este că nici o eroare de vizualizare nu s-a mai produs. Revenindu-mi acum din starea de viţel blocat de-o poartă nouă, îmi mai rămâne totuşi o întrebare: ce zicea nenea ăla despre eforturile mele cu Traducători autorizaţi? Că eu Firefox nu-mi iau, din principiu...
Citeşte mai mult!
Atenţie: se poartă proiectele de anvergură
Pentru cei care încă nu şi-au pornit un blog, sau mai bine pentru cei care sunt la al zecelea blog, o sugestie care pare să cuprindă binişor una din formulele succesului: blogurile redactate de o comunitate de autori (care pot fi deja bloggeri, dar nu este obligatoriu). Formula pare să aibă de partea ei argumentul cantităţii, dar lucrurile sunt cu mult mai subtile. Înainte să intrăm în detalii, voi spune că voi exemplifica reflecţiile ce urmează cu trei proiecte: Bookblog, RoCultura şi Arche.
Bookblog aproape nu mai are nevoie de o prezentare. Într-o zi, un tânăr cititor a visat să împartă cu alţii impresiile lui de lectură, lui i s-au alăturat alţii, nu foarte mulţi, dar la fel de împătimiţi de cărţi, şi astăzi vorbim despre succes acolo unde nimeni n-a vrut să mizeze până atunci: 1000-1500 de vizitatori unici zilnic, vreo cincisprezece colaboratori, 1-3 recenzii zilnic, primul blog de cultură din România la RoBlogFest şi Technorati... Ce se află însă în spatele Bookblog e la fel de interesant ca şi ce se poate vedea.
Organizare, acesta este cuvântul-cheie. O anume cadenţă a postărilor, deci a lecturilor, a eforturilor de recenzare. Un soi de part-time job pentru fiecare dintre participanţi, inclusiv pentru iniţiator, Andrei Roşca. Chiar mai mult decât atât, inevitabil, vorbim despre prestigiu. A publica pe Bookblog este un privilegiu. Toţi membrii sunt concomitent bloggeri, şi sunt sigur că fiecare dintre ei întâlneşte audienţa cea mai mare pe proiectul la care contribuie cu toţii, cu mult mai mult decât pe iniţiativele personale. Ba chiar sunt dispus să pariez că prezenţa unui link pe Bookblog nu poate fi decât benefică traficului pe blogul propriu.
Pentru cine vrea să pornească un proiect multi-autor, Bookblog e o lecţie complexă, dar nu inimitabilă. Pornind de la ea, afli că există şanse de reuşită certe exact acolo unde nimeni nu dă nici o şansă. Că trebuie să crezi atunci când îţi asumi un astfel de demers, altfel imaginaţia celor implicaţi nu-şi va da măsura. Şi că trebuie să gestionezi un blog aşa cum se face cu o întreprindere: meticulos, cu responsabilitate, privind momentul şi perspectiva în mod serios.
Bookblog îşi răsplăteşte creatorii din ofertele de publicitate. Nu voi divulga sumele, fiind confidenţiale, iar dacă din întâmplare, cetitoriule, vrei să faci reclamă editurii tale, îl poţi contacta direct pe Andrei Roşca pentru a afla cum mai merge pixelul pe proiectul lui. Aşadar, nu dimensiunea încasărilor m-a preocupat când am vorbit despre publicitatea de pe Bookblog, ci faptul că ele există, că ies bani şi din cărţi, în ciuda opiniei “experţilor”, nu doar din manele, ringtonuri şi alte aberaţii.
ROcultura este un blog tânăr, pornit la sfârşitul lui martie 2008, şi se bucură deja de o medie de 100 de vizitatori zilnic (cu un record de 367, după cum zice trafic.ro). De ce doar a zecea parte din traficul înregistrat de Bookblog? Sunt mai multe explicaţii. Prima e aceea că nu poţi compara un proiect aflat în al treilea an de funcţionare cu unul care încă n-a depăşit 12 luni. A doua ţine de natura demersului în sine: cu cât ştacheta se ridică mai sus, cu atât se pierde public. Bookblog publică în special impresii de lectură, şi doar excepţional: interviuri, articole polemice. ROcultura se vrea cultură en gros şi en détail, are articole, interviuri, cronici, poezie, teatru, proză ş.a.m.d.
Însă ROcultura este un blog minat de nişte slăbiciuni de care ar trebui să scape dacă vrea să aibă un trafic mai mare decât multe dintre blogurile mele. Cea mai importantă, din care decurg foarte multe, este echipa pletorică: 78 de autori. Când sunt multe moaşe, spune un binecunoscut proverb bloggistic, rămâne blogul fără texte. Cu tot respectul pentru preacinstiţii domniile lor, cred că au confundat ROcultura cu... cultura română. În aceasta din urmă, bineînţeles, aspiră orice bun român dotat cu niţel talent să aducă o contribuţie decisivă, ce zic?, zdrobitoare. Din păcate, când aspiraţia nu se întâlneşte cu inspiraţia, vai de ROcultura mamii ei! Pentru vizitatorul care intră trei zile la rând şi nu vede nici o schimbare, ca să nu mai spun că singurul text pe care l-am putut eu personal lectura azi, cu maxim interes de altfel, a fost acesta:
ajungi la concluzia că ori tot ce a fost de spus în cultura română s-a terminat, ori cornacul de la server e chinez şi deci i se rupe de ROcultura.
Ce înseamnă în practică o grămadă de “contribuitori entuziaşti” care şi-au trecut în sivi colaborarea la ROcultura şi basta, s-au îndreptat spre alte zări albastre? Dezastru. Un blog care nu primeşte un material zilnic (minim) are o relaţie distantă cu spiderii de la google, deci e indexat rar, deci e găsit prost de către cei care caută informaţie, deci are trafic naşpa, deci vestea despre el se răspândeşte prost. În cele din urmă toată lumea se plictiseşte de jucăria care nu merge, mai ales că nici publicitate nu face, deci nu iese nici lozul. Ştiu, veţi spune, judec simplist, dar cine spune că în chestiile astea este material pentru critica raţiunii impure?
Bun, am zis că arunc azi o privire şi pe Arche. A apărut luna trecută, şi-şi propune să constituie “un demers metapolitic de Dreapta”. Ceva mai puţin de 100 de vizitatori, şi personal cred că ar putea să-şi cucerească un public foarte vast, în ciuda vitaminei implicite pe care o conţine un astfel de demers într-o lume în care face ravagii ideea (de stânga) conform căreia toate problemele au o soluţie administrativă. Un loc pentru rebelii care încă nu şi-au găsit cauza, sau o şcoală virtuală de ştiinţe (meta)politice, asta se va vedea în lunile care urmează. Mai multe n-are rost să vorbim, toţi nou-născuţii sunt foarte frumoşi şi drăgălaşi, iar Arche nu face excepţia, e bucălat şi are gropiţe, mânca-l-ar mama lui. Şi tata lui.
Ce au însă în comun toate aceste trei bloguri? Un mecanism foarte puternic de promovare, pe care doar lucrul în echipă în asigură aproape instantaneu. Practic, fiind adevărate comunităţi de bloggeri, fiecare are grijă aproape implicit să vorbească şi despre proiectul comun. Şansele de a se face cunoscute sunt cu mult mai mari decât un demers izolat al unui singur individ. Asta nu înseamnă succesul, desigur, dar trebuie să recunoaştem că este una din premisele lui: vorbeşte despre un blog, vorbeşte neîncetat, şi lumea va afla că blogul acela există!
P.S. Este onest să nu închei acest post fără să spun explicit că sunt colaborator la Bookblog şi Arche. Despre ROcultura nu pot spune acelaşi lucru, pentru că nu iubesc aglomeraţia din autobuze...
Citeşte mai mult!
căutare personalizată
